Archive for septembrie, 2010


Maimuticile

Istoria se repeta. Iar frig, iar ploaie, iar plictiseala, iar vaicareli, iar stat in casa, iar incep vizitele la prietene. Prima pe lista de vizitat: Daria. Facem cu randul. O data noi, o data ele. Azi a fost randul nostru. Pana acum a fost mai usor pentru ca erau mici si se ignorau. Acum s-a schimbat macazul. Se joaca impreuna, se bat, se cearta, se iubesc, se alearga, se imita. Trebuie sa fim cu ochii pe el ca pe butelii. Parca sunt surori gemene! Cred ca le despart doar cativa centimetri, cateva sute de grame si patru luni. Rezultatele intalnirii in urmatoarele poze.






La varsta de un an si sapte luni, evolutia Ioanei se vede pe zi ce trece. A inceput sa se uite la desene animate. Printre preferate se numara cele din Playhouse Disney si Cars ( e innebunita dupa Bucsa). Ii mai place sa asculte muzica pentru copii (cutiuta muzicala). Asa de mult a ascultat cutiuta, ca acum, cand incepe o melodie, fara cuvinte, deja recunoaste despre ce melodie este vorba. Ii place chiar sa cante, dar nu repeta decat primul vers, apoi franturi din melodie.E clar ca are ureche muzical pentru ca reproduce melodia exact ca pe cd. Repertoriul este deja unul vast:
Bate, bate – bate vantul frunzele;
Ca, ca, diii diii da – oac, oac;
Tanu – un motan cat un pisoi;
Picii, picii – noi suntem piticii;
Mica, mica – pasarica mica, mica (este cantecul ei de leagan);
Ca do, ca do, ca diii diii do – hot dog song (Clubul lui Mickey Mouse);
Naso, naso – un cantec cantat de Bucsa intr-un desen animat de pe Diseny Channel. Intr-o zi se uita la desene si a venit la mine si zicea: aso, aso. Nu mi-am dat seama ce vrea sa zica. Apoi am vazut ca se uita la Bucsa, care canta: e nasol, nasol. Acum a evoluat si zice naso, naso. Chiar lui Bucsa ii zice Naso, pe unde il vede. Cumparam carti si jucarii cu Naso. Si dupa Mickei Mouse e innebunita. Azi mergem sa achizitionam unul. Pasiunea pentru Nini (Winnie) si Pica (paturica) a ramas inca vie si sunt preferati. O sa incerc sa o filmez cand canta, dar daca vede camera se opreste si cere sa vada pozele.

Tortul


Mare plictiseala, mare azi in casa asteptand postasul.Si pe o vreme asa frumoasa sa stai in casa! De 2 zile, Ioana, se tot uita pe o carte si zicea: totu, totu. Eu tot nu ma prindeam ce vrea.Pana mi-a aratat pe carte o felie de tort. Eu nu am invatat-o cuvantul tort, dar se pare ca l-a prins dim mers, ca doar e mare acum. Are 1an si 7 luni. Am apucat sa-i cant o data La multi ani, cand mi-a aratat tortul, si acum, de cate ori mi-l arata ma pune sa ii cant La multi ani. 🙂 De aici mi-a venit ideea. Daca tot ne plictisim, ce ar fi sa facem noi doua un tort. Zis si facut. Am pus in robot toate ingredientele, le-am mixat, am pus aluatul intr-o forma si l-am dat la cuptor. Am facut reteta cu ingredientele pe jumatate ca sa iasa ceva mic. Ioana m-a ajutat si ea fie cu privirea fie a trecut la actiune punanad si ea ingrediente. In exterior nu si-a aratat entuziasmul, dar tot timpul a fost cu ochii pe mine sa vada ce fac. Nu stiu daca a inteles ea de la inceput ce facem. In final nu a iesit cel mai bun sau frumos tort, dar cu siguranta a fost tortul facut cu cel mai mare drag. Abia astept sa se faca ea mare si sa avem astfel de activitati impreuna.


Incep nazbatiile

De cateva zile Ioana s-a indragostit de Pica (paturica) pe care o are de cand s-a nascut. E verde si catifelata. Eu tot am sperat sa se indragosteasca de ea mai de mult ca sa aiba si ea un prieten cu care sa doarma si sa se linisteasca noaptea cand o gaseste. Se pare ca noaptea nu o baga in seama dar ziua umbla cu ea tarasi prin toata casa. O plimba cu caruciorul, se cearta cu mine pentru ea, o pupa, etc. Azi cand pregateam apa pentru baita si ii cautam hainute curate, o vad ca iese foarte incantata din baie. Clar facuse ceva. Rezultatul:
Cand a vazut ca noi ne-am amuzat, a crezut ca a facut un lucru bun, a mai adus un prieten bun: Nini
S-a distrat de minune cu Nini in cada la baie.
Mi-a fost putin frica ca o sa le ceara si nu o sa pot sa i le dau pentru ca sunt ude. Noroc ca s-au inventat masinile de spalat si am centrifugat inculpatele si sunt aproape uscate si gata de jumulit.

Instantanee

Doi prieteni dragi: Nini si Momo

O freza noua

In timp ce mami ma cauta disperata prin casa

Dupa somnic

In pijama

Dupa baita, pana se usuca parul

Prietene de-o viata, la propriu

In leaganul mult visat, in gradina

La vanatoare

Blender: prieten sau dusman

O problema frecvent intalnita la copiii din ziua de azi este ca mananca mancare doar pasata. De vina pentru asta este blenderul. Pana apar primii dintisori, blenderul este de un real folos si pentru copil si pentru mama. Dar de la dinti in colo incepe chinul. Mama vrea sa dezvete copilul de mancare pasata, iar copilul nu se lasa convins in ruptul capului.
Blenderul prieten pentru ca:
– ajuta la pasarea rapida si fina a mancarii;
– o scuteste pe mami de treaba;
– mancarea este mai consistenta;
– mananca alimente pe care in forma initiala nu le-ar fi mancat: peste, legume, fructe, etc;
– copilul inghite mai usor.
Blenderul dusman pentru ca:
– copilul se invata sa manance numai pasat;
– nu stie sa mestece;
– uneori, se supraalimenteaza;
– creaza senzatia de voma, si cand te pregatesti sa aplauzi copilul pentru ca a terminat de mancat, te trezesti cu mancare afara;
– ai mult de spalat dupa folosire;
– intra in clasa I-a si mananca tot pasat 😉 .
Asta am constatat eu legat de mancarea blenderita. Nu e regula ca se intampla asa. Fiecare copil se dezvolta in ritmul lui si hotaraste singur cand trece la bucatele. Sfatul meu este sa se inceapa cu mancare pasat si incet incet sa fie pasat cat mai putin pana ajunge la forma normala. Ce e drept, sunt mancaruri care se preteaza la acest mod de preparare si e bine sa fie facute la blender. Cu ele dam inainte. Mamici, nu va lasati vrajite de blender, aveti curaj si dati mai devreme de un an ciorbita in forma initiala sau cu legumele pasate cu furculita si carnita maruntita cu cutitul!