Aseara, dupa o nebunie generala care a fost in casa, o nebunie frumoasa si dorita, m-am asezat la calculator si am scris articolul despre Ania la un anisor, si nu stiu cum, s-a sters articolul. S-a dus toata inspiratia si tot entuziasmul. Acum trebuie sa „creez” din nou. Spuneam ca, gandindu-ma la anul care a trecut, si retraind nasterea si momentele importante din acest an, realizez cat suntem de binecuvantati ca familie, si pentru asta trebuie sa Ii multumim Lui si numai Lui. Anul asta a zburat efectiv si cu mici obstacole pe ici pe colo pot sa declar ca a fost un an bun. Aniuta a intregit bucuria pe care ne-a adus-o Ioana de cand s-a nascut. E frumoasa viata cu doua printese, dar si grea pe alocuri. Nu mai e loc de plictiseala, somn sau leneveala si multe altele. Totul merge pe repede inainte. Sa revi la Aniuta. Tragem linie la un an si spun: e cuminte, e vesela, doarme aproape bine, mananca bine, are 9 kg si 74 cm, e vioaie, mami-dependenta. E geloasa, desi toata lumea credea ca asta va fi rolul Ioanei. Trage de toata lumea care ma ia in brate. Seamana la foarte multe lucruri cu mami. Tati avea deja clona lui, acum este randul meu.
Mai avem de lucrat la capitolul mers. Sta in picioare cateva secunde si face si cate doi pasi, dar nu pot declara ca merge. In patru labe cutreiera toata casa si se cocoata pe orice. Trebuie sa stau dupa ea ca remorca. Ma rog ca Dumnezeu sa le poarte, pe amandoua, pe bratul Lui, sa le ocroteasca si sa le pregateasca un drum frumos pe care sa mearega in viata, dar intoatdeauna alaturi de El, conduse de El si ocrotite de dragostea Lui.
IMG_3784
IMG_3826

IMG_3842

IMG_3835

IMG_3893

IMG_3892

IMG_3871

Reclame