Stiam de la Ioana ca perioada cea mai grea in cresterea unui bebelusi de un an nu a trecut. Abia acum incepe la Ania. Primii pasi i-a facut la un an. De atunci, timp de doua luni, a trebuit sa stam dupa ea tot timpul. Ne-a fost usor ca nu pleca de capul ei in picioare si astepta mereu sprijin. Ioana se ridica din mijlocul camerei si pornea. De doua zile, micuta, a prins curaj, si pleca prin casa in inspectie. Marius de multe ori se intreba cand va pleca odata singura. Ai grija ce iti doresti. Credeam ca va fi usor dar tot foarte stresata sunt sa nu se loveasca. Plus ca mai avem un „titirez” in casa care nu e atent la surioara mai mica si nu trebuie mai mult decat o pala de vant ca sa o dea jos. Ieri, doua secunde le-am lasat singure in camera si camd m-am intors erau gramada una peste alta si urlau ca s-au lovit. Nu pot o secunda sa le las singure. Inca nu m-am obisnuit cu ideea de a o vedea pe Ania dupa mine prin casa. Vestea buna e ca in domeniul asta se fac progrese. Vine si primavara si vom scapa din „inchisoare”. Cand a inceput iarna am fost putin deprimata gandindu-ma ca va veni o perioada luuuuuunga de stat in casa, iar Ania va invata sa mearga. Acum, simt ca rasare soarele si pe ulita mea. Asteptam cu nerabdare plimbarile pe centru si prin parc.

Reclame